Diverticuloza colonică. Hemoragia diverticulară.

Diverticuloza colonică se manifestă prin prezența unor protruzii de 5-10mm în afara peretelui colonului, similar unor “degete de manușă”. Este prezentă mai ales la oameni în vârstă, 5% la 40 de ani, 30% la 60 de ani și 65% la vârsta de 80 de ani. Apare mai ales la persoanele cu o alimentație săracă în fibre (legume, fructe și cereale) și la persoanele care din motive sociale “se rețin” în a elimina gazele intestinale.

Cea mai temută complicație este diverticulita acută, o inflamație a unui astfel de diverticul ce poate evolua până la abces și peritonită. Apare mai ales la persoane obeze, care iau antiinflamatorii nesteroidiene (ibuprofen, diclofenac, etc) sau paracetamol. Se manifestă prin durere abdominală importantă de obicei în partea stângă, posibil febră, frison, iar analizele de sânge arată creșterea numărului globulelor albe (leucocite). Necesită internare de urgență de obicei, examen computer tomograf pentru diagnostic, tratament antibiotic, intervenție chirurgicală în caz de peritonită. Colonoscopia este interzisă inițial (poate perfora intestinul), trebuie făcută la o lună după vindecare pentru a vedea exact localizarea diverticulilor pe intestin. Dacă recidivează după vindecare și se produce un al doilea episod, se recomandă de obicei chirurgie profilactică, cu excizia porțiunii de colon ce prezintă diverticuli. Incidența spitalizării pentru diverticulită acută este de ~ 60 cazuri/100000 de locuitori pe an.

O altă complicație este hemoragia diverticulară. Apare la mai ales la pacienți cu gută, hipertensiune sau care iau antiinflamatorii nesteroidiene. Se manifestă prin eliminarea de sange roșu și cheaguri în scaun în cantitate mare. Necesită internare, analize de sânge, perfuzii pentru stabilizarea tensiunii arteriale, eventual transfuzii, colonoscopie sau în unele cazuri angiografie. Colonoscopia este dificilă și nu poate vizualiza foarte bine sursa de sângerare datorită sângelui în cantitate mare din colon. Incidența spitalizării pentru hemoragie diverticulară este de ~ 10 cazuri/100000 de locuitori pe an.

Mai jos, o hemoragie diverticulară oprită prin tratament endoscopic: injecție de adrenalină diluată și aplicare de clipuri metalice. Hemoragia a fost oprită, pacientul este fără probleme, acum, la aproape un an de la hemoragie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>